“Din suflet pentru suflet”

Ce poate fi mai frumos decât zâmbetul mulţumitor al unui copil? Care, deşi prea timpuriu încercat de viaţă, ştie să zâmbească întorcând toată căldura sufletească pe care o simţi când le stai în preajmă.
Aşa i-am găsit pe copiii Centrului Educaţional ,,Raza de soare”, noi elevii Şcolii Gimnaziale ,,Avram Iancu” Arad, bucurându-ne să le fim alături.

Însoţiţi de doamnele prof. Silaghi Florentina şi Petruşe Viorica, clasele I B si a V-a B au hotărât să dăruiască fiecare după puteri şi posibilităţi dulciuri, fructe, jucării şi haine, încercând să facă o bucurie în prag de sărbători copiilor aflaţi în acest centru.

Copiii au cântat, au spus poezii, au interacţionat cu aceşti copii, şi-au făcut noi prieteni întelegând că fiecare este special în felul său, că fiecare este unic.

La final s-au adunat păreri şi s-au împărtăşit gânduri. Astfel:

Patricia Ursa: ,,Am învăţat să îmi preţuiesc familia şi să am grijă de ea. Când i-am văzut mi-au dat lacrimile. Ei erau ca o mare familie indiferent cât de diferiţi erau şi ce probleme aveau. Îmi pare foarte rău ca sunt bolnavi, dar m-am bucurat să îi cunosc şi să văd cât de puternici sunt.”

Raluca Trif: ,,Am învăţat că nu toţi oamenii sunt la fel şi că sunt şi copii cu probleme mai grele. Când i-am văzut am simţit nevoia să plâng.”

Silaghi Alessandra: ,,Am realizat că sunt mulţi oameni care nu au familie s-au au diferite boli. Unii copii, din păcate nu pot vorbi, nu se pot deplasa fără ajutorul unui cărucior. Toţi aceşti copii sunt nevoiţi să locuiască în aceste centre. După această vizită am realizat că problemele mele nu sunt aşa importante ca problemele acestor copii.”

Andreea Petca: ,,Când am fost la centru am simţit că acei copii merită multe şanse, nu doar că sunt bolnavi, ci că şi ei au suflet şi îşi doresc şi ei să vorbească, să meargă, să fie iubiţi. Cred că părinţii acelor copii suferă foarte mult.”

Paul Jurcă: ,,Mie mi-a fost milă de acei copii şi am realizat că viaţa pentru unii oameni nu este uşoară, dimpotrivă este grea. Îmi pare rău că acei copii sunt bolnavi.”

Tertelici Ştefan: ,,Eu cred că nu toţi copiii sunt la fel. Am înţeles că nu trebuie să râdem de acei copii care nu pot vorbi, merge sau auzi. Noi trebuie să îi ajutăm şi să încercăm să îi înţelegem. Trebuie să fim atenţi cu sănătatea. Chiar dacă au probleme, în inima lor sunt nişte copii cu potenţial care vor iubire şi familie. Sunt de părere că noi, copiii care avem lucruri bune, trebuie să le preţuim şi să ne iubim părinţii.”

Alex Chis: ,,Când am intrat pe uşă şi i-am văzut, mi-a venit să plâng că au astfel de handicapuri, dar cu siguranţă Dumnezeu îi va ajuta să trăiască şi să aibă viaţa mai uşoară.”

Prof. Petruşe Viorica
Prof. înv. primar Silaghi Florentina

DSCF6854 DSCF6870 DSCF6866 DSCF6865 DSCF6863 DSCF6860 DSCF6859 DSCF6857

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*